Drept la replică

„Când vrei să distorsionezi adevărul, pentru a lovi în eternul cal de bătaie , spui orice”

În virtutea dreptului la replică, vă rugăm să publicați următoarele precizări în legătură cu afirmațiile domnului Constantin Boleacu, candidat ALDE pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți, cuprinse în articolul intitulat „Voi reorganiza SC Servicii Comunale SA din temelii și voi stopa jaful asupra fondurilor primăriei și a veniturilor cetățenilor” apărut în ziarul „Monitorul de Suceava” din data de 13.05.2016.
Acest „drept la replică” îl dăm de fapt doamnei Silvia Boleacu.
Familia Boleacu a uitat probabil cât de iubită este în mun. Rădăuți, după celebrele episoade cu primarul Olărean, dar și cu diverși cetățeni din zona Rădăuți. Iar acum au revenit în forță și au început să împroaște cu invective în stânga și în dreapta. Prin programul „Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava” s-a îmbunătățit serviciul de producere și transport al energiei termice în mun. Rădăuți. În baza acestui program, în care beneficiar era Municipiul Rădăuți, s-a decis ca SC Servicii Comunale SA să intre partener (Primăria nefiind plătitoare de TVA) pentru a putea factura TVA-ul la facturile emise de constructor. Pe atunci director economic la Primăria mun. Radăuți era nimeni altul decât dna Silvia Boleacu. Prin refacturare subscrisa a trimis către Primăria mun. Rădăuți o factură de 33.273.870,30 lei, din care s-a achitat 27.169.593,98 lei, rămânând de achitat 6.104.276,32 lei. Această sumă nu s-a mai dorit a fi achitată de către ordonatorul de credite de la acea perioadă, drept pentru care s-au deschis un dosare în instanță pentru recuperarea datoriei, iar mai apoi a penalităților și dobânzilor puse în sarcina noastră de către ANAF.
Dacă s-a cerut din partea subscrisei penalități și dobânzi, acestea erau contractuale, iar instanțele judecătorești au admis cererile noastre ca fiind certe. Răspunderea pentru neplata la timp a acestor facturi incumbă doar personalului autorizat din aparatul administrativ al Primăriei mun. Rădăuți și nicidecum subscrisei.
Cât despre redevență, nu a fost emisă nici o factură aferentă de către concedent, deoarece nu exista bază legală. Doar în urma controlului Curții de Conturi Suceava, în anul 2015, Primăria mun. Rădăuți a emis factura estimată la 3,5 milioane de euro, care neavând bază legală a fost returnată de subscrisa. Drept dovadă abia la data de 17.12.2015, prin HCL nr. 133 s-a stabilit nivelul redevenței la 6% din cifra de afaceri înregistrată în evidențele contabile.
Nu înțelegem de unde s-a ajuns la suma de „96 de miliarde de lei vechi”? Dar când vrei să distorsionezi adevărul doar pentru a-ți satisface orgoliul propriu și pentru a lovi eternul „cal de bătaie” – SC Servicii Comunale SA, spui orice, uitând că ai fost cel ce a dirijat împărțirea bugetului de cheltuieli în acest proiect și subscrisa intrase într-un colaps financiar.
În speranța publicării acestui drept la replică pentru o corectă informare a publicului,
SC Servicii Comunale SA Rădăuți

Recomandări

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Un consilier local din Rădăuți acuză Servicii Comunale de netransparență, risipă și frigul din casele oamenilor