Fotbal pe paine

… Că nu-i tot una…



leu să mori / Ori câne-nlănțuit, cum bine zicea poetul. Vorba-i: Steaua nu e echipa „câinilor”, ăia-s alții, care speră să joace la anul cu Barcelona, să fie ei mai cu…Moți! până una, alta, azi e ziua cea mare, de fapt seara. Dintr-un an, vorba lui Neica, „hotărâtor” pentru soarta fotbalului nostru în general, a Stelei în special, cât despre a lui Carlos nici nu vreau să mă gândesc. Dacă ar avea chiloți de tablă, probabil că s-ar auzi până la Suceava zăngănitul lor provocat de tremuratul lui. Ne place sau nu s-o recunoaștem, Carlos este „cheia și lăcata” partidei. Cum bine zicea „Țop” Voinescu, portarul reprezintă 30% din cheia succesului unei echipe. Asta, în general (că ăsta-i gradul lui Voinescu, nu?). La Steaua, cazul particular reprezentat de Carlos înseamnă aproape 90%… șanse de înfrângere. Numai o zi cu adevărat fastă, excepțională, neverosimilă – că nu-mi mai ajung pleonasmele – ar putea transforma panarama în portar. Ceea ce îi dorim cu toții. Se naște însă fireasca întrebare: dacă-l apucă pe Carlos nebunia și trage el una d-aia, ca-n tinerețile lui? Ce face Carlos care, mai mereu, explică după că n-o văzuse în timp util? Să sperăm însă că nici Carlos nu mai e ce-a fost. Și nici Iker Casillas, Beckham, Cassano etc. Din nefericire, pe Robinho nici nu l-au lăsat puterile, nici nu dă semne de apatie, astfel încât Petre Marin, Saban sau care-o fi pe dreapta s-ar cuveni să se echipeze cu măcar un plămân adițional și mai ales cu multă, multă răbdare. În sensul că după ce i-o va da ăsta micu’ și a treia oară printre picioare (simultan trecând pe lângă el ca naveta Discovery pe lângă Logan) să nu-i rupă ambele picioare, că de cartonașe roșii ne-am cam săturat de la intern, nu-i nevoie să le vedem și la internațional. În concluzie: ca fan al Real-ului încă din 1958, diseară voi trăda nobila cauză a regalității și am să țin cu echipa din republica prezidențială România. Dar pun și o condiție: victoria noastră cu 2-1 (da, da, asta am să joc la pariuri!) să-l facă pe Gigi să priceapă că-i bun la fotbal, nu la alegeri. Adică să-l mai auzim spunând și cum o să-i bată el în retur pe francezi, nu doar pe Băsescu în prezidențiale. Hai Steaua!



Recomandări

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă
Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă