Bugetul pe 2011 va fi prezentat grupurilor parlamentare ale coaliției, înainte de avizul Guvernului

Miniștrii implicați în elaborarea proiectului de buget pentru anul viitor vor prezenta documentul grupurilor parlamentare ale coaliției, la începutul săptămânii viitoare, înainte ca actul normativ să fie aprobat de Guvern, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
„S-a convenit ca, înainte de avizul Guvernului, proiectul de buget să fie prezentat, luni, grupurilor parlamentare ale coaliției de către miniștrii implicați în elaborarea documentului”, au declarat sursele citate, la finalul ședinței de joi a Executivului.
Proiectul de buget pentru anul viitor va fi aprobat de Guvern într-o ședință programată pentru luni, urmând să fie transmis imediat Parlamentului, au declarat amterior surse oficiale.
Conform proiectului, ordonatorii de credite vor primi mai puțini bani de la buget în 2011 atât față de execuția preliminată pentru acest an, cât și comparativ cu bugetul inițial pentru 2010, rectificat de două ori, cu excepția ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finanțelor, Dezvoltării și Transporturilor.
Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minimă garantată acordată în prezent sub forma unei indemnizații sociale, vor fi înghețate la valorile actuale pe parcursul întregului an 2011, iar contribuțiile de asigurări sociale percepute angajatorului și angajatului nu vor scădea sub nivelul actual.
Fondurile bugetelor locale din TVA vor fi diminuate substanțial prin reducerea la jumătate a alocațiilor pentru lucrări de infrastructură și baze sportive, dar și a banilor pentru salarii din învățământ și ajutoare sociale, iar volumul creditelor pentru înființarea locurilor de muncă va fi restrâns cu 50%.
Autoritățile locale nu mai pot finanța lucrări de investiții noi și trebuie să asigure în prealabil surse de finanțare a proiectelor aflate deja în derulare, fiind obligate să încheie în primul rând investițiile cu termen de finalizare depășit.
Companiile de stat și regiile autonome sunt obligate să înghețe anul viitor angajările, astfel încât să nu depășească numărul de personal stabilit pentru 2010, iar societăților cu pierderi ori care sunt subvenționate le este impus să limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare