Spitalul Județean

Bugetul lunar pentru medicamente s-a dublat

Conducerea Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” a decis dublarea bugetului destinat achiziționării medicamentelor pentru bolnavii internați.
Managerul unității, economist Costică Dăscăliuc, a anunțat ieri că se vor aloca lunar 6 miliarde de lei vechi pentru ca spitalul să achiziționeze cantități cât mai mari din medicamentele aprobate de consiliul medical.
Se speră ca prin suplimentarea fondurilor de medicamente, tot mai puțini bolnavi sau aparținători
ai acestora să fie nevoiți să își cumpere produsele respective de prin farmacii.
Managerul Spitalului Județean a mai spus că se fac demersurile necesare pentru organizarea în cel mai scurt timp a licitațiilor de achiziții, astfel încât să nu mai fie nevoie de acte adiționale la contractele de anul trecut cu furnizorii. „Bugetul ne-a fost aprobat, avem bani pentru a ne desfășura activitatea în condiții normale, deci trebuie să organizăm de urgență licitații de achiziții. Le-am cerut subordonaților să pregătească toate licitațiile”, a precizat Costică Dăscăliuc.
Spitalul Județean Suceava a primit pentru acest an un buget de 450 de miliarde lei vechi, față de 260 de miliarde – buget inițial în 2006, fapt pentru care a fost posibilă suplimentarea fondurilor de medicamente.

Recomandări

A ajuns în arest pentru că a provocat rănirea unei fetițe de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie
A ajuns în arest pentru că a accidentat o fetiță de 5 ani, după ce s-a urcat la volan o alcoolemie de peste 2.5 la mie

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Deputatul Florin Pușcașu este îngrijorat că România nu are pe nimeni la negocierea în UE a finanțărilor pentru un program destinat irigațiilor