Minifotbal

Bucovina Vicov a câștigat Cupa Nikodemus 2022

Echipa Bucovina Vicov a câștigat, duminica trecută, cea de-a XXIV-a ediție a Cupei Nikodemus la minifotbal, competiție găzduită, pe parcursul a două săptămâni, de terenul de sport cu suprafață artificială de joc de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din municipiul Rădăuți. Jucătorii echipei câștigătoare a turneului au primit o cupă, medalii, diplome și un premiu de 10.000 de lei. În finală, Bucovina Vicov a trecut de Juventus Costișa cu 2-0. În finala mică, meciul dintre echipele Bucovina Bădeuți și Juniorii Bucovina Rădăuți s-a încheiat cu scorul de 2-0. Locul II a primit 5.000 de lei, locul III 2.500 de lei, locul IV 1.000 de lei, iar organizatorul întrecerii a oferit și alte premii pentru cel mai bun jucător, pentru sportivitate, sau pentru cel mai fidel participant ori spectator. La campionatul care a avut loc în perioada 16-28 august au participat 16 echipe dispuse în patru grupe. Trebuie remarcată prezența spectatorilor în număr mare, circa trei sute la fiecare meci, și în același timp organizarea. Organizatorul competiției, Costel Babiuc, a declarat: „Meciurile au fost spectaculoase, s-a jucat în limitele fairplay-ului, tribunele au fost pline, așa că pot spune că, la fel ca la fiecare ediție, campionatul a fost așteptat și apreciat pozitiv de rădăuțeni. Pentru că anul viitor va fi a XXV-a ediție promit că va fi o ediție aniversară cu multe surprize pentru participanți, cât și pentru iubitorii acestui sport”.

Bucovina Vicov a câștigat Cupa Nikodemus 2022
Bucovina Vicov a câștigat Cupa Nikodemus 2022
Bucovina Vicov a câștigat Cupa Nikodemus 2022
Bucovina Vicov a câștigat Cupa Nikodemus 2022
Bucovina Vicov a câștigat Cupa Nikodemus 2022
Bucovina Vicov a câștigat Cupa Nikodemus 2022

Recomandări

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica

Premii și mențiuni obținute de suceveni, la etapa națională a Concursului de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”

Concursul Internațional de Interpretare Pianistică „Bucovina Muzicală”, ediția a V-a, la Horodnic de Sus și Rădăuți