Mișcări în front

Boicotul agenților economici la licitația de la silvic, spart prin depunerea a două oferte

Volumul exploatabil scos la vânzare pentru acest an de Direcția Silvică Suceava este de aproape jumătate de milion de metri cubi
Volumul exploatabil scos la vânzare pentru acest an de Direcția Silvică Suceava este de aproape jumătate de milion de metri cubi

Licitația de vânzare a celui mai mare volum de masă lemnoasă care poate fi exploatat anul acesta în pădurile Sucevei, soldată în prima zi cu un eșec total, din cauza refuzului agenților economici de a depune oferte, a rezervat surprize în cea de-a doua zi de desfășurare.
Majoritatea agenților economici înscriși la licitație au respectat „blocada” impusă de comun acord în urma unei ședințe care a avut loc la Gura Humorului, săptămâna trecută, unii fiind prezenți, fără a licita, iar alții neprezentându-se deloc, deși au achitat taxele de participare.
Numai că, pe fondul unei puternice crize a lemnului și a lipsei totale de activitate, doi agenți economici au „rupt rândurile” și au depus oferte, contractând șase partizi în zona Adâncata, la un preț de 85 de lei/metrul cub de masă lemnoasă.
Participarea lor la licitație i-a enervat cumplit pe unii dintre agenții economici care au decis să nu depună oferte, în semn de protest față de condițiile impuse prin noul regulament de comercializare a masei lemnoase.
Aceștia au început să îi amenințe verbal pe cei care au depus oferte, încât, pentru a nu se ajunge la situații conflictuale, cei doi agenți economici au fost scoși din sala de licitații pe o altă ușă, escortați de jandarmi.
Achiziționarea masei lemnoase ce va rezulta din rărituri de pe cele șase partizi licitate este doar o foarte mică parte din volumul exploatabil scos la vânzare pentru acest an de Direcția Silvică Suceava – aproape jumătate de milion de metri cubi, încât criza lemnului este departe de a se rezolva.
Deși avem cel mai împădurit județ din România, agenții economici din industria de exploatare și prelucrare a masei lemnoase nu au aproape deloc activitate, excepție făcând doar cei care au adus masă lemnoasă de peste hotare sau care mai aveau ceva rezerve de anul trecut.
Prin boicotarea licitațiilor de masă lemnoasă, în întreaga țară, agenții economici vor să determine schimbarea regulamentului, dar și o modificare a politicii de prețuri practicată de Regia Națională a Pădurilor.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor