O persoană a aruncat cu ouă, ieri la prânz, spre mașina în care urcaseră premierul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, imediat după o întâlnire de la Consiliul Județean Timiș, ouăle spărgându-se pe treptele Palatului Administrativ din Timișoara.
Potrivit martorilor, bărbatul care a aruncat cu ouă a fugit apoi pe o stradă perpendiculară pe cea pe care se află Palatul Administrativ.
Coloana în care se afla mașina premierului nu s-a oprit în urma incidentului, nici o mașină nefiind atinsă de ouăle aruncate.
Femeile de serviciu de la Palatul Administrativ au adunat imediat resturile de pe scările instituției, iar jandarmii au luat declarații de la martorii incidentului.
Boc: În vremuri de criză, un premier este pregătit pentru orice
Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că nu a observat faptul că o persoană a aruncat cu ouă în direcția mașinii în care se afla cu ministrul Transporturilor, adăugând însă că un prim-ministru trebuie să fie pregătit pentru orice în perioadă de criză.
„Nu știu, nu am văzut ce s-a întâmplat, dar, în vremuri de criză, un prim-ministru trebuie să fie pregătit și să se aștepte la orice”, a spus Boc, întrebat de presă despre acest incident.
Premierul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au făcut, ieri, o vizită în județul Timiș, care a inclus opriri pe șantierul centurii Timișoarei, la sediul PDL și la Consiliul Județean.
La Timișoara
Boc și Berceanu, atacați cu ouă



