Ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că ministerul pe care îl conduce nu va achiziționa, pe perioada mandatului său, locuințe de la dezvoltatori, unul dintre motive fiind prețul ridicat al acestora.
„Cât voi fi ministru nu voi cumpăra locuințe de la dezvoltatori, din foarte multe motive. (…) După ce criterii cumperi și de la cine?”, a spus Blaga, într-o conferință de presă.
El a adăugat că locuințele ar fi „relativ scumpe”.
„Aici plătești și terenul, și branșamentele, tot”, a afirmat Blaga.
Șeful departamentului de infrastructură din PSD, senatorul Sorin Bota, declara în 14 iulie că partidul caută soluții pentru relansarea sectorului construcțiilor, prin care ANL-ul să preia o parte din proiectele imobiliare aflate în acest moment în colaps.
Ministrul a adăugat că ANL este un program social, prețul de vânzare fiind de circa 40.000 de euro pe locuința standard.
„Prețul îl stabilesc evaluatorii autorizați contactați de autoritățile publice locale (…) Nu dorim niciun profit. ANL nu este societate comercială care să-și propună profituri”, a mai spus ministrul.
El a afirmat că ministerul a alocat în acest an aproape 170 milioane de euro pentru construcția de locuințe prin ANL, pentru chiriașii evacuați și locuințe sociale.
Blaga a menționat că până la 3 iulie, ministerul a construit 1.369 de locuințe, din care ANL – aproape 1.100, restul reprezentând apartamente pentru chiriașii evacuați și unități locative sociale.
El a reiterat că ministerul va construi 6.000 de locuințe în acest an, din care peste 3.200 prin ANL și încă 10.000 de unități anul viitor.
„În acest moment lucrăm la aproximativ 20.000 de locuințe ANL”, a spus Blaga.
Ministrul a adăugat că vor fi organizate licitații pentru încă 9.000 de unități până la sfârșitul anului.





