Dosar penal

Băut și fără permis, un tânăr a fost urmărit și prins de polițiști în trafic

Băut și fără permis, un tânăr a fost urmărit și prins de polițiști în trafic
Băut și fără permis, un tânăr a fost urmărit și prins de polițiști în trafic

Încercarea de a opri regulamentar un autoturism pe timp de noapte a dus la o adevărată urmărire în trafic a mașinii și a celui de la volan. Verificările ulterioare au arătat că șoferul, un tânăr din Vicovu de Sus, consumase alcool înainte de a urca la volan și avea permisul de conducere reținut.
Incidentul s-a produs pe un drum județean din comuna Straja, în timpul nopții de duminică spre luni, aproape de miezul nopții. O patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Audi A4, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Echipajul a plecat în urmărirea fugarului, care după circa 800 de metri a fost ajuns, blocat și imobilizat.
La volanul autoturismului polițiștii l-au identificat pe Constantin C., un tânăr de 25 de ani, din orașul Vicovu de Sus, care avea lângă el un pasager din aceeași localitate. Întrucât mirosea a alcool, cel de la volan a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezența personalului medical, a refuzat prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul de 25 de ani figurează în baza de date a poliției având permisul de conducere reținut. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri