Alinare

Bătrânii de la Casa Seniorilor „Viața Bună” din Gura Humorului au avut parte de un spectacol emoționant de colinde

Spectacol de colinde oferit bătrânilor de la Casa Seniorilor „Viața Bună” din Gura Humorului

Bătrânii de la Casa Seniorilor „Viața Bună” din Gura Humorului au avut parte, la mijlocul acestei săptămâni, de o surpriză în apropierea Crăciunului. Pentru a le alina bătrânețile și pentru a le aduce o bucurie în suflete, conducerea Casei Seniorilor, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, a organizat un spectacol de tradiții și obiceiuri de iarnă pentru beneficiarii centrului.
Serbarea-spectacol „Împreună de Crăciun” a debutat cu prezentarea unei expoziții de pictură pe sticlă, care a inclus lucrări realizate de beneficiarii Centrului de Servicii Multifuncționale pentru Copilul Aflat în Dificultate din Gura Humorului. Bătrânii din Casa Seniorilor „Viața Bună” au asistat apoi la o scenetă de Crăciun prezentată de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Gura Humorului, după care elevii Școlii Gimnaziale Stulpicani au prezentat un frumos spectacol de colinde, urături, tradiții și obiceiuri din Bucovina, dar și de cântece populare.
La final, bătrânii de la Casa Seniorilor ”Viața Bună” din Gura Humorului au primit cadouri din partea lui Moș Crăciun.

Spectacol de colinde oferit bătrânilor de la Casa Seniorilor „Viața Bună” din Gura Humorului
Spectacol de colinde oferit bătrânilor de la Casa Seniorilor „Viața Bună” din Gura Humorului
Spectacol de colinde oferit bătrânilor de la Casa Seniorilor „Viața Bună” din Gura Humorului
Spectacol de colinde oferit bătrânilor de la Casa Seniorilor „Viața Bună” din Gura Humorului

Recomandări

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Concursul interșcolar „Magicienii Numerelor”, cu peste 300 de participanți, la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului