Bătrână lăsată fără 3.300 de euro de persoane care au spus că vor să cumpere bilete de călătorie

Polițiștii Postului de poliție Fântânele au fost sesizați joi despre faptul că două persoane au intrat în locuința unei femei de 78 ani și i-au sustras o sumă de bani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, la domiciliul femeii s-au prezentat două persoane, pentru a achiziționa bilete de călătorie. Partea vătămată a negociat prețul, iar una dintre persoane i-a oferit o bancnotă de 200 lei, spunând că nu au bani mărunți.
Victima s-a deplasat în locuință, a scos dintr-un dulap punga unde păstra suma de 2.200 euro și 5.000 lei, din care a luat banii ce-i trebuiau să dea rest și a lăsat punga cu restul sumei pe un scaun în cameră, după care a ieșit afară. Astfel, în timp ce partea vătămată înmâna restul, una dintre persoane a intrat în locuință și a luat punga cu bani, după care ambele persoane au plecat cu un autoturism parcat la poarta locuinței.
„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Sucevean înșelat de escroci care l-au făcut să creadă că are un profit de 11.000 de euro, în acțiuni la Hidroelectrica

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist de frontieră pentru a fi lăsat să intre în țară cu un cățel