Bătrână de 77 de ani, violată de un consătean de 35 de ani



Un bărbat de 35 de ani, pe fondul consumului de alcool, a intrat în casă peste o bătrână de 77 de ani care locuiește singură și a abuzat-o sexual.Agenții Postului de poliție Mălini au fost sesizați marți despre faptul că o femeie de 77 ani, din localitate, a fost victima unei infracțiuni de viol.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea precedentă, în jurul orei 02.00, în timp ce victima se afla la domiciliul său, unde locuiește singură, o persoană de sex masculin a forțat ușa de la intrare și prin amenințări și acte de violență a forțat-o să întrețină raporturi sexuale.Autorul faptei a fost identificat ca fiind un localnic de 35 de ani, care a recunoscut fapta, motivând că a comis-o pe fondul consumului de băuturi alcoolice.„În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în arestul IPJ Suceava, sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, urmând ca miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul poliției.



Recomandări