Pe DN 17

Bătrân accidentat de un autotractor cu probleme la sistemul de frânare

Un bătrân în vârstă de 81 de ani a fost acroșat de un autotractor condus de un șofer din Republica Moldova, accidentul având loc pe fondul unor probleme la sistemul de frânare al semiremorcii vehiculului greu. Accidentul s-a petrecut luni, în jurul orei 10.30, pe DN 17, pe raza localității Bucșoaia, în orașul Frasin. Din fericire, octogenarul nu a fost rănit grav.
Din ancheta polițiștilor rutieri rezultă că Ion Bătrânu, în vârstă de 57 de ani, din Republica Moldova, se deplasa la volanul unui autotractor Mercedes, ce tracta osemiremorcă. La un moment dat, autotractorul l-a acroșat pe Traian Botezatu, în vârstă de 81 de ani, localnic din Bucșoaia. Acesta din urmă are și el culpă în producerea accidentului.
„Victima s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure, deși la aproximativ 15 metri se afla o trecere pentru pietoni semnalizată corespunzător prin marcaje și indicatoare rutiere”, se arată într-un comunicat al Poliției. Polițiștii rutieri care au anchetat cazul au constatat că semiremorca a lăsat pe carosabil urme de frânare de aproximativ 50 de metri, fapt care indică existențaunei defecțiuni.
În acest caz a demarat o anchetă și Inspectoratul de Stat pentru Control în Transporturile Rutiere (ISCTR). Aceștia urmau să verifice starea în care se afla vehiculul greu.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani