Bătaie între doi bărbați, pe o stradă din Câmpulung Moldovenesc

Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată joi noapte prin 112 despre faptul că pe strada Calea Bucovinei din localitate un bărbat de 37 de ani a fost agresat de un localnic de 40 de ani.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 37 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, l-a lovit pe bărbatul de 40 de ani, care a ripostat și l-a lovit la rândul lui, fiind transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control