Băsescu: Trebuie să ne consolidăm fiscal, să declanșăm politicile legate de o Europă competitivă

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la întâlnirea anuală cu diplomații români, că proiectul european nu este unul încheiat pentru România și a precizat că ”trebuie să ne consolidăm fiscal, să declanșăm politicile legate de o Europă competitivă”, informează Mediafax. Președintele a afirmat că proiectul european este un proiect pe care România nu l-a încheiat, proiectul de deplină integrare europeană.”Nu aș spune că este un proiect rămas în urmă, slavă Domnului, am ținut pasul cu toate evoluțiile care au avut loc în Uniunea Europeană, în perioada crizei și după trecerea momentului de vârf al crizei, România fiind una din țările care au înțeles că nu trebuie să se decupleze de eurogrup, prin neaderarea la toate documentele și exigențele impuse în perioada de criză”, a spus șeful statului.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O radiografie asupra diferențialului ‘r-g‘ din perspectiva sustenabilității fiscale pentru economiile din Europa Centrală și de Est