Băsescu: Oricât și-ar dori unii, nu am perspectiva să ajung în arest

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, joi, că, oricât și-ar dori unii, el „nu are perspectiva” să ajungă în arest, pentru că nu există o persoană în România care „să probeze” că i-a dat „un leu”, informează Mediafax. Băsescu a fost întrebat despre faptul că Elena Udrea, aflată în arestul preventiv, ar fi urmat să fie dusă la un control medical, împotriva voinței sale, după cum a susținut „echipa de comunicare” a lui Udrea, situație infirmată ulterior de oficiali ai Poliției Capitalei.”Eu nu știu care sunt regulile la arest și apropo de asta, oricât și-ar dori unii, nu am perspectiva să ajung acolo pentru simplul motiv că nu există un om în România, care să poată spune că mi-a dat un leu. Bun, acum pot să spună mulți, dar trebuie să și poată să și probeze. Deci, nu am emoții din acest punct de vederea”, a susținut Băsescu.El și-a arătat din nou convingerea că „justiția va fi corectă cu Elena Udrea”.

Recomandări

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”