Băsescu: Nu înțeleg de ce presa tratează diferit cazurile Nemirschi și Ridzi



Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că presa aplică tratamente diferite în cazurile Monica Iacob Ridzi și Nicolae Nemirschi și a precizat că nu înțelege de ce întâmplă acest lucru.
„Vă spun în modul cel mai cinstit: Nu înțeleg tratamentul diferit între cazul Monica Ridzi și cazul Nemirschi. De ce sunt tratați diferit? A plătit mai mult Nemirschi pentru promovare sau nu? Dacă a plătit mai mult, pot să înțeleg”, a comentat președintele răspunzând unei întrebări.
Întrebat de către cine sunt tratați diferit Nemirschi și Ridzi, Băsescu a răspuns: „De către presă”.
Ziaristul care i-a adresat întrebarea i-a oferit președintelui argumente legate de contractele încheiate în timpul mandatului ministrului Monica Iacob Ridzi, moment în care șeful statului a replicat: „Mărturisesc că nu le cunosc. Nu le cunosc”.