Agenții Postului de Poliție Iacobeni au fost sesizați joi seară de către un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Iacobeni despre faptul că mai mulți muncitori forestieri au tăiat ilegal arbori dintr-o parcelă aparținând cantonului silvic Valea Fierului.Echipa operativă formată din polițiști din cadrul Postului de Poliție Iacobeni s-a deplasat de urgență în parcela respectivă, unde împreună cu lucrători din cadrul OS Iacobeni, în urma inventarierii și numerotării cioatelor, au constatat că au fost tăiați ilegal 47 arbori specia molid cu un volum aproximativ de 52 mc lemn lucru și cu o valoare aproximativă a prejudiciului de 7.000 lei, lemnul rămânând la cioată, fiind întocmite actele de confiscare și de predare în custodie lucrătorilor silvici.În momentul sosirii echipei operative trei muncitori au fugit de la fața locului, după care s-au urcat într-un autoturism și au plecat spre municipiul Câmpulung Moldovenesc. Au fost sesizați agenții din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, care la scurt timp au oprit autoturismul în cauză și l-au condus la Postul de Poliție Pojorâta pentru cercetări, stabilindu-se că în autoturism erau trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 55 de ani, toți din comuna Moldovița, care au fost conduși ulterior la Postul de Poliție Iacobeni pentru cercetări. Vineri, la Postul de Poliție Iacobeni s-au mai prezentat doi muncitori care făceau parte din aceeași echipă, respectiv un alt bărbat de 55 ani și unul de 35 ani, ambii din comuna Moldovița.Din investigațiile efectuate de polițiști reiese că parcela susmenționată a fost atribuită spre exploatare unei societăți din Iacobeni a cărui administrator este un bărbat din comuna Iacobeni, care nu avea încheiat nici un contract de prestări servicii cu echipa de muncitori forestieri pentru exploatarea masei lemnoase din parcela respectivă. „În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, care va fi soluționat procedural de agenții Postului de Poliție Iacobeni”, se precizează în comunicatul poliției.





