Tentativă de omor

Bărbat trimis în judecată pentru că și-a înjunghiat prietenul care l-a pălmuit

Inculpatul se află în stare de arest preventiv - Foto:glsa.ro

Un bărbat din Gulia – Dolhasca a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă de omor, după ce și-a înjunghiat de mai multe ori un prieten, victima suferind leziuni grave, care i-au pus viața în primejdie. Inculpatul, Adrian Dan Mircea, în vârstă de 54 de ani, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind în stare de arest preventiv, imediat după comiterea faptei.
Agresiunea s-a petrecut pe 8 mai a.c., într-un bar din satul de romi Gulia. Mai mulți localnici au consumat bere la o masă, iar la un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și victimă, prieteni de mai mulți ani, a izbucnit un scandal. Din anchetă rezultă că cei doi s-au jignit reciproc, iar la un moment dat victima, un bărbat de 48 de ani, l-a lovit pe Adrian Dan Mircea cu palmele peste față și i-a cerut să plece acasă.
Procurorii au arătat că bărbatul a plecat acasă, a luat un briceag și a revenit la terasă. Bărbatul l-a înjunghiat de mai multe ori pe prietenul care l-a pălmuit, cea mai gravă leziune, care a necesitat intervenție chirurgicală de urgență, fiind în zona abdominală.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni, după care a fost transferată la Spitalul Județean Suceava. Bărbatul înjunghiat a fost diagnosticat cu multiple plăgi tăiate-înțepate la nivel mandibular, vertebral, la șold și abdominale. Leziunile necesită 30-40 de zile de îngrijiri medicale, au stabilit medicii. De asemenea, medicii legiști au concluzionat că viața victimei a fost pusă în primejdie, astfel că fapta a fost încadrată de procurori la tentativă de omor.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava