Un tânăr de 32 de ani, care conducea o mașină suspectă, a fost împușcat în timpul unei urmăriri, polițiștii de frontieră fiind nevoiți să facă uz de armă pentru a opri două autoturisme ai căror șoferi au refuzat să oprească.Miercuri, în jurul orei 21.20, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, polițiștii de frontiera din cadrul STPF Suceava au observat, în apropierea localității Bîlca, două autoturisme de teren care se deplasau în mare viteză de la frontiera de stat către interiorul țării.Având suspiciuni că transportă țigări de contrabandă, polițiștii de frontiera au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri mașinile pentru control. Șoferii celor două autoturisme nu au oprit la semnalele efectuate, continuându-și deplasarea în mare viteză, polițiștii de frontieră fiind nevoiți să părăsească partea carosabilă pentru a evita coliziunea cu cele două mașini.Astfel, polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea acestora folosind semnalele acustice și luminoase, dar cei doi șoferi nu s-au supus somațiilor legale, fapt pentru care, conform procedurilor legale în vigoare, au folosit armamentul din dotare, fiind trase cinci focuri de avertisment în plan vertical și patru spre pneurile unuia dintre autoturisme.După aproximativ 1 km, unul dintre autoturismele urmărite a oprit transversal, astfel încât să blocheze direcția de deplasare a autospecialei poliției de frontieră, cu intenția vădită de a asigura fuga celuilalt autoturism urmărit.Conducătorul mașinii, Florin A., în vârstă de 32 ani, din Frătăuții Noi, a fost reținut și deoarece s-a constatat că a fost atins de două gloanțe, acesta a fost transportat de urgență, de către polițiștii de frontieră, la Spitalul Municipal Rădăuți, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Rănitul a fost ulterior transferat la Spitalul Județean Suceava. Tânărul are două plăgi împușcate, una superficială, la brațul stâng, aproape de umăr, și alta profundă, în care glonțul i-a trecut pe lângă coloana lombară, i-a perforat abdomenul, provocat o hemoragie internă și s-a oprit în peretele abdominal interior.Medii au trebuit să intervină chirurgical pentru a extrage glonțul care a rămas în corp și a trata leziunile provocate. Tânărul este internat la Terapie Intensivă, în stare stabilă, iar medicii speră să nu apară complicații.„Cercetările în acest caz sunt continuate de căte Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun”, se precizează în comunicatul poliției.





