Bărbat din Dărmănești, urmărit internațional pentru tâlhărie, găsit în Germania

Un bărbat de 35 ani, din comuna Dărmănești, dat în urmărire internațională pentru tâlhărie și găsit pe teritoriul Germaniei, a fost încarcerat miercuri în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Pe numele acestuia Judecătoria Suceava a emis, în lipsă, pe 18 aprilie 2014, un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.Inculpatul a fost pus în urmărire națională prin dispoziția IGPR din 20 aprilie 2014, fiind semnalat și pe plan internațional, ocazie cu care a fost identificat în Germania. Astfel, miercuri, 24 septembrie, ora 12.30, bărbatul a fost preluat de la București, de pe aeroport, de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava, arestat, escortat, prezentat instanței competente, care a confirmat mandatul, iar ulterior a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro