Bărbat descarcerat din mașina pe care o conducea, după coliziunea cu un tir

Un accident grav a avut loc vineri seară la Ilișești, în urma coliziunii dintre un autoturism și capul tractor al unui autocamion.
La fața locului a intervenit modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Șoferul autoturismului a rămas blocat în interior și a fost extras de către pompieri. Victima a fost preluată de către personalul medical și paramedical, care i-a acordat primele îngrijiri medicale.
Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, conștient și cooperant, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Bărbat descarcerat din mașina pe care o conducea, după coliziunea cu un tir
Bărbat descarcerat din mașina pe care o conducea, după coliziunea cu un tir

Bărbat descarcerat din mașina pe care o conducea, după coliziunea cu un tir
Bărbat descarcerat din mașina pe care o conducea, după coliziunea cu un tir
Bărbat descarcerat din mașina pe care o conducea, după coliziunea cu un tir
Bărbat descarcerat din mașina pe care o conducea, după coliziunea cu un tir

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare