Bărbat cu arsuri după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări

Pentru stingerea incendiului au mers militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni
Pentru stingerea incendiului au mers militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a suferit arsuri la nivelul feței în timpul unui incendiu care i-a cuprins locuința din Fălticeni. Soția acestuia a suferit un atac de panică și după ce a primit îngrijiri la fața locului a refuzat transportul la spital. Ambii s-au intoxicat cu fum, dar au reușit să se evacueze.
Incendiul a avut loc în cursul zilei de marți, iar pentru stingerea acestuia au mers militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Flăcările au mistuit obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, elemente de tâmplărie din PVC și altele. S-au degradat tencuieli și zugrăveli din interiorul casei.
Potrivit pompierilor, incendiul a plecat din sufragerie, de la un cablu electric defect.
Casa a fost salvată în linii mari, la fel ca și anexele gospodărești, cu bunurile aferente.

Recomandări

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel
Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel