Prim ajutor

Bărbat care a luat un pumn de pastile, salvat după ce a leșinat în zona de agrement a Sucevei

Un bărbat care s-a dus să își „limpezească gândurile” în zona de agrement a Sucevei a fost salvat datorită intervenției prompte a asistentei care deservește cabinetul medical deschis acolo după inaungurare.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 40 de ani, care se plimba în acea zonă, s-a prăbușit deodată, fiind văzut chiar de asistenta medicală, care i-a aplicat procedurile de prim ajutor, solicitând și intervenția unui echipaj de la Ambulanță, după ce a aflat că, în urma unor probleme familiale, supărat, a înghițit un pumn de pastile.
Intervenția rapidă în astfel de cazuri este esențială, pentru că la o supradoză de pastile există un grad mare de risc de producere a unui stop cardiac.
„Dacă până acum principalele solicitări la punctul de prim ajutor au fost pentru zgârieturi, vânătăi sau necesitatea unor pastile pentru probleme comune, acum a fost un incident mai grav, la care nu ne așteptam să se petreacă acolo, dar care ne arată cât de necesar este să avem servicii medicale asigurate”, a spus viceprimarul Marian Andronache, care consideră că și la Patinoar ar fi necesar un punct de prim ajutor, în sezonul rece, când mii de oameni vin acolo să se distreze pe gheață.
O posibilitate în acest sens ar fi cea de prelungire a contractului actual pentru servicii de asistență medicală, cu firma care se ocupă în prezent de zona de agrement.
Contractul prin care se asigură asistență medicală, cu personal de specialitate și cu materialele necesare incluse, precum și o ambulanță mobilă, expiră pe 28 noiembrie, în vreme ce Patinoarul Areni se deschide de obicei pe 1 Decembrie.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Luptă contracronometru a pompierilor pentru salvarea unui bărbat al cărui picior a rămas prins într-un utilaj agricol