Bărbat agresat în timp ce încerca să aplaneze un scandal

Postul de poliție Bunești a fost sesizat duminică seară despre faptul că pe raza satului Petia a avut loc un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice.Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la ora 19.30 doi bărbați au avut un conflict spontan pe terasa din fața unui magazin din localitate, ocazie cu care un bărbat de 35 de ani, localnic, a intervenit pentru a aplana scandalul. În acel moment a apărut un alt tânăr, de 29 de ani, din localitate, care, fără motiv, l-a lovit pe bărbatul de 35 de ani.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, urmând ca în funcție de poziția procesuală a victimei să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Prins de polițiști în timp ce consuma băuturi alcoolice în centrul orașului, un bărbat l-a amenințat cu moartea pe omul legii