Infracțional

Bandă de hoți romașcani depistată la Rădăuți

O bandă de hoți romașcani a dat un „rateu” în municipiul Rădăuți după ce o patrulă a Poliției locale a intervenit în timp ce hoții jefuiau un magazin. Sâmbătă dimineață, în jurul orelor 03.00, un echipaj mobil al Poliției Municipiului Rădăuți, echipaj format din agentul șef adjunct Gigi Ursan și elevul Ionuț Ciotău, a sesizat că la un magazin din centrul localității se declanșase sistemul de alarmă. În momentul când polițiștii s-au apropiat de magazin au observat trei persoane care încercau să dispară în noapte, după ce au abandonat mai multe motofierăstraie pe parcursul a aproximativ o sută de metri. Pentru că cel mai probabil „hoții” fac parte din categoria „profesioniștilor”, după scurt timp s-au despărțit și au luat-o în trei direcții diferite, reușind să scape de urmăritori. Cu toate acestea, agentul Ursan a „mirosit” că este ceva în neregulă cu unul dintre autoturismele parcate în apropierea magazinului jefuit, o Lancia cu numere de înmatriculare italiene, și după ce l-a legitimat pe șoferul acestuia a aflat că bărbatul în cauză, Daniel Buză, de 30 de ani, din comuna Horia-județul Neamț, era cărăușul unei trupe de hoți din Roman. La mai puțin de o oră o patrulă l-a depistat pe o stradă din municipiu pe un alt membru al bandei, Viorel Bălan, în vârstă de 36 de ani, din Doljești-Neamț, care fusese dat în urmărire locală de către Poliția Roman pentru sustragerea de la executarea unei pedepse de trei ani de închisoare pentru furt calificat. În urma cercetărilor au fost identificați și ceilalți autori ai jafului, Vasile Drăgan, de 22 de ani, Ioan Blăjuț, de 33 de ani, și Viorel Ciornei, de 37 de ani, toți din Roman, care au fost dați în urmărire generală și în consemn la frontieră. Autorii jafului sînt acuzați de furt calificat și asociere în vederea comiterii de infracțiuni, iar șoferul autoturismului care i-a transportat de la Roman și care ar fi trebuit să-i ducă înapoi, de complicitate la furt și asociere în vederea comiterii de infracțiuni. Trebuie menționat că prejudiciul, șapte motofierăstraie marca Stihl, în valoare de 12045 RON, a fost recuperat în totalitate.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Inteligența artificială și suveranitatea digitală a Europei: vocea unei companii din Suceava, prezentă la Bruxelles și Luxemburg

Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice
Tiberiu Baraboi, Co-CEO & CTO Expertware, la Nexus Luxembourg 2026, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate IA și securității cibernetice

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

GOOOL! Ghidul Microbistului pentru Campionatul Verii: ce bere să alegi de la Târgul de Bere Auchan pentru meciurile perfecte