Împărțire administrativă

Băișanu vrea ca județul Suceava să fie o regiune de sine stătătoare

Alexandru Băișanu: „Există argumente solide pentru ca Suceava să devină Regiunea Bucovina”
Alexandru Băișanu: „Există argumente solide pentru ca Suceava să devină Regiunea Bucovina”

Județul Suceava are toate argumentele pentru a deveni o regiune de sine stătătoare, iar denumirea cea mai indicată ar fi Bucovina. Cel puțin așa susține deputatul liberal Alexandru Băișanu, care a menționat că va susține cu toate forțele această idee. Președintele PNL Suceava a anunțat că va deschide un site și îi va invita pe toți sucevenii să se pronunțe pe această temă.
În plus, Alexandru Băișanu a precizat că mai multe persoane reprezentative din județul Suceava, care în acest moment trăiesc în diaspora, unde ocupă posturi importante, și-au exprimat intenția de a susține ideea formării Regiunii Bucovina.
„Există argumente solide pentru ca Suceava să devină Regiunea Bucovina. În primul rând, imediat după Marea Unire de la 1918, Bucovina a avut propria dietă, care lua decizii cu privire la mersul acestei regiuni. Pe de altă parte, în cazul în care Ucraina va intra în Uniunea Europeană, iar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil în viitorul apropiat, există premise pentru refacerea Bucovinei istorice”, a declarat Alexandru Băișanu.
În opinia deputatului liberal, Bucovina are propria identitate, propria cultură și istorie, iar toate aceste argumente pledează pentru o regiune distinctă.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Festivalul „Regina Sânzienelor”, o sărbătoare a tradițiilor comunităților din România, la solstițiul de vară