Avocata premierului a cerut o nouă amânare a audierii lui Ponta și a depus acte medicale



Avocata premierului a dus procurorilor DNA acte medicale privind starea de sănătate a lui Victor Ponta și a cerut o nouă amânare a audierii acestuia, în dosarul în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare a banilor, potrivit unor surse judiciare, relatează Mediafax.Loredana Radu, avocata premierului Victor Ponta, a stat la Direcția Națională Anticorupție aproximativ o jumătate de oră și nu a făcut declarații nici la intrare și nici la ieșirea de la DNA.Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că avocata Loredana Radu le-a dat procurorilor acte medicale privind starea de sănătate a lui Victor Ponta, după ce premierul a fost operat la genunchi, la o clinică din Istanbul, precum și documente cu recomandările medicilor pentru tratamentul de recuperare. Avocata le-a cerut anchetatorilor să amâne din nou audierea lui Victor Ponta în dosarul „Turceni – Rovinari”, întrucât acesta este în continuare în Turcia, unde urmează tratamentul de recuperare după operație și astfel nu s-a putut prezenta luni.



Recomandări

Doi medici ortopezi, puși sub acuzare pentru luare de mită de zeci de ori. Doctorul Hăinișteanu, acuzat de peste 60 de infracțiuni, arestat 30 de zile

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina