Autospeciale noi pentru Inspectoratul de Poliție Județean Suceava

Șapte autospeciale noi au intrat săptămâna aceasta în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Autovehiculele au fost achiziționate în cadrul proiectului PolHumint, urmând a fi folosite la activitatea operativă.
În această săptămână, șapte autospeciale Dacia Logan, ce vor fi folosite în activitățile operative, au fost repartizate structurilor operative din cadrul IPJ Suceava.
„Întregul efort de îmbunătățire a mobilității Poliției Române are ca beneficiar final cetățenii, astfel încât întreaga comunitate să poată beneficia de un plus de siguranță și de un serviciu polițienesc de calitate sporită. Proiectul PolHumint este derulat de Poliția Română în cadrul mecanismului Fondul pentru securitate internă și are ca obiectiv general eficientizarea fluxurilor informaționale din cadrul activității informative precum și valorificarea cu celeritate a datelor și informațiilor într-un mediu electronic integrat și securizat”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.

Recomandări

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Au fost finalizate lucrările de modernizare a sediului Poliției Suceava, clădire care avea aspectul și dotările de la finele anilor 1960

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Trei răniți, dintre care doi polițiști, în urma accidentului din Areni. Polițiștii se îndreptau de urgență spre un caz cu două decese suspecte

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte