Soluție

Au furat lemne din pădure, i-au amenințat cu moartea pe pădurari și au scăpat basma curată

Pedepsele pe care aceștia le-au primit sunt cu suspendare sub supraveghere, astfel încât nu vor ajunge la pușcărie

Doi indivizi care au furat material lemnos și apoi i-au amenințat pe trei silvicultori care i-au surprins în pădurea Dragomirna au scăpat basma curată. Pedepsele pe care aceștia le-au primit sunt cu suspendare sub supraveghere, astfel încât nu vor ajunge la pușcărie. Iosif Emanuel Bararu a primit 2 ani și 3 luni, în timp ce partenerul său, Cosmin Costică Grosu, ambii din Mitocu Dragomirnei, a primit 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Cazul s-a petrecut pe 22 iunie 2021, când, în jurul orei 15.00, cei doi, după ce au tăiat lemn din pădurea Dragomirnei, aparținând de Ocolul Silvic Pătrăuți, au fost depistați în timp ce transportau cu atelajul hipo material lemnos spre domiciliu.
Trei lucrători silvici i-au surprins în pădure, însă cei doi au fost hotărâți să-și asigure scăparea și să plece cu lemnul mai departe. Concret, au trecut la amenințări cu moartea, mai ales asupra unuia dintre silvicultori, care le-a cerut să se oprească, pentru a preda materialul lemnos. Unul dintre agresori avea o drujbă în mână, astfel că silvicultorii nu s-au putut apropia, acesta amenințând că îi omoară. Astfel, cei doi au plecat cu tot cu lemn, comițând astfel și fapta de tâlhărie calificată (furt comis prin violență). Cei doi au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, tâlhărie calificată și ultraj.

Recomandări

Aproape 200 de arbori tăiați ilegal din pădurea orașului Gura Humorului, depistați de Garda Forestieră Suceava

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat