Sărbători

ASP a dispus măsuri pentru asigurarea urgențelor medicale

Autoritatea de Sănătate Publică Suceava a dispus unităților sanitare din teritoriu să ia măsurile necesare funcționării serviciilor de urgență medicală pe perioada sărbătorilor. Directorul executiv al ASP Suceava, doctor Alexandru Paziuc, a declarat că farmaciile care vor fi deschise și-au făcut aprovizionarea cu medicamente, iar spitalele au stocuri de medicamente și materiale sanitare pentru acoperirea perioadei ce va urma. Serviciile de permanență medicală din mediul rural au fost pregătite pentru a oferi servicii de urgență, având în vedere că în perioada Crăciunului crește adresabilitatea din cauza consumului mai mare de alimente și alcool.
Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, doctor Daniel Martiniuc, a declarat ieri că la toate punctele de ambulanță din teritoriu s-a întocmit un program de permanență, fiind pregătite mașini și cadrele medico – sanitare care să intervină la solicitări pe perioada Crăciunului.

Recomandări

Prefectul Păstrăv a cerut de la APIA precizări „de urgență” despre circumstanțele incidentului provocat de directorul Mogoș

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Un asistent medical de la Ambulanța Solca și consilier local la Arbore este cercetat după ce a lovit un aparținător beat

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu