Soluție

Arhivele Naționale din Suceava s-ar putea muta în clădirea Centrului Militar Județean

Arhivele Naționale din Suceava s-ar putea muta într-un spațiu al Centrului Militar Județean (CMJ). Aceasta pare să fie soluția finală pentru mutarea documentelor Arhivelor Naționale, Consiliul Județean Suceava urmând să aloce o sumă 130.000 de lei pentru amenajarea spațiului de la Centrul Militar. Potrivit unui proiect de hotărâre care ar urma să fie aprobat în ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Județean, în ultima perioadă au fost analizate mai multe variante pentru stabilirea spațiului în care vor fi mutate arhivele naționale. Ultima variantă agreată de toate părțile implicate și care ar putea să satisfacă cerințele unui spațiu în care să se desfășoare activitatea Arhivelor Naținale ar fi o parte din clădirea Centrului Militar, aflată în proprietatea județului Suceava. Astfel, Consiliul Județean ar urma să pună la dispoziția Arhivelor Naționale două subsoluri, parterul și primul nivel al clădirii. Suma de 130.000 de lei ar urma să fie alocată din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Consiliului Județean. La rândul său, prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, ne-a declarat în cursul zilei de ieri că Prefectura a trimis Ministerului Afacerilor Interne propunerea de mutare a Arhivelor Naționale la Centrul Militar Județean. Florin Sinescu a spus că suma de 130.000 de lei ar urma să fie folosită pentru amenajarea unei suprafețe de 550 de metri pătrați de la parterul Centrului Militar în care ar urma să funcționeze Arhivele Naționale. Sinescu a explicat că această instituție va beneficia în total de o suprafață de 1.800 de metri pătrați în sediul CMJ, sumele necesare pentru amenajarea restului de spații existente urmând să fie alocate într-o etapă ulterioară de către Ministerul Afacerilor Interne.
Arhivele Naționale din Suceava trebuie mutate din actuala locație din centrul municipiului, clădirea Muzeului de Istorie urmând a fi restaurată și consolidată în cadrul unui proiect cu fonduri europene.

Recomandări

La Galeria de Artă a Centrului Cultural Bucovina a avut loc vernisajul expoziției Concursului Național de Artă Plastică „Ion Irimescu”

Consiliul Județean Suceava va sprijini financiar organizarea ediției de anul acesta a „Marșului pentru viață”

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

CJ Suceava a aprobat asocierea cu Primăria Cajvana pentru construirea unui dispensar nou. Șoldan spune că în alte nouă localități vor fi construite centre medicale zonale

CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare
CJ Suceava va aloca o sumă de 9,5 milioane de lei pentru construcția unui centru medical modern în orașul Cajvana, în care va funcționa și o substație de salvare

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți