Scandalos

Arestat sub acuzația că a făcut sex cu nepoata sa în vârstă de 13 ani

Judecătoria Rădăuți
Judecătoria Rădăuți

Un bărbat din Rădăuți a fost arestat preventiv la propunerea procurorilor locali pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, fiind vorba de o nepoată care avea la data presupuselor fapte doar 13 ani.
Marcel Cristinel P. este acuzat că a întreținut relații sexuale cu minora, nepoată de la frate, de cel puțin trei ori. Chiar dacă fata a fost de acord, asta nu schimbă prea mult situația, având în vedere vârsta pe care o avea și gradul de vulnerabilitate.
Minora provine dintr-o familie dezorganizată și venea periodic la Rădăuți, la domiciliul unchiului său. Acolo s-ar fi petrecut și actele sexuale, despre care au ajuns informații și la urechile polițiștilor. S-au adunat date, fata a fost consiliată psihologic, dar acțiunea a fost amânată o perioadă pentru că suspectul era plecat în străinătate.
Din informațiile noastre, bărbatul a fost plecat în străinătate și a revenit acasă, la Rădăuți, pe 1 august. A doua zi, pe 2 august, s-a trezit acasă cu polițiștii, care aveau mandat de percheziție în dosarul privind actele sexuale cu nepoata.
Rădăuțeanul a fost reținut în arest pentru 24 de ore, iar pe 3 august procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au formulat propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Inculpatul poate contesta măsura și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.
Actul sexual cu un minor se pedepsește în funcție de vârsta victimei, iar în cazul de față încadrarea se face la ”minor cu vârsta între 13 și 15 ani”, unde pedeapsa cu închisoarea prevăzută este de la unu la 5 ani.

Recomandări

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță

Un tânăr care a comis un accident rutier acum mai bine de cinci ani a fost trimis să mediteze la pușcărie

Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism
Pe 6 ianuarie 2021, un bărbat în vârstă de 49 de ani, care se deplasa pe bicicletă, și-a găsit sfârșitul, fiind lovit din spate de un autoturism