Arestat după ce i-a luat banii și telefonul femeii de care nu avea voie să se apropie

Arestat după ce i-a luat banii și telefonul femeii de care nu avea voie să se apropie
Arestat după ce i-a luat banii și telefonul femeii de care nu avea voie să se apropie

Procurorii de la Fălticeni au anunțat că au propus arestarea preventivă a unui bărbat care a încălcat în mod repetat ordinele de protecție provizorii prin care îi era interzis să se apropie de o femeie și, mai mult, a forțat ușa de acces în imobilul acesteia și a deposedat-o de o sumă de bani și de telefon.
Judecătoria Fălticeni a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a lui Vasile Sîrghi, pentru comiterea infracțiunilor de ”tâlhărie calificată” și „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, în formă continuată”,
”La data de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 20:00, a forțat ușa de acces în locuința unei persoane de sex feminin situată în mediul urban, lovind-o în concret cu picioarele, după care a pătruns în interiorul locuinței, fără drept și fără consimțământul acesteia, context în care, folosind actele de violență sus-menționate, a sustras o sumă de bani din portofelul persoanei vătămate și un telefon mobil”, se arată într-un comunicat al procurorilor de la Fălticeni.
Procurorii au mai arătat că același inculpat, de trei ori la rând, în două zile, nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști, care îi interziceau să se apropie la o distanță mai mică de 200 metri față de femeie. Victima a cerut ajutor, iar bărbatul a fost găsit de fiecare dată la ușa acesteia, încălcând evident ordinul de protecție și limita de distanță pe care trebuia să o respecte.
Bărbatul poate conteste măsura de arestare preventivă la Tribunal și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a judecătorilor.

Recomandări

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu