Sprijin

Aproape 900 de burse școlare vor fi acordate din bugetul local al Sucevei

Aproape 900 de elevi care învață în școlile din municipiul Suceava vor beneficia anul acesta de burse de performanță, de merit, de studiu, dar și de ajutor social.
Proiectul de acordare a burselor pentru elevi va fi discutat astăzi, în ședința Consiliului Local Suceava.
„În acest an se acordă 874 de burse școlare, din care 36 sunt de performanță, 668 sunt de merit, 39 sunt burse de studiu, iar 131 sunt burse de ajutor social. Cele mai multe burse vor fi acordate la Colegiul Național «Ștefan cel Mare» – 81, Școala Gimnazială Nr . 1 – 71, CN «Mihai Eminescu» – 66 de burse. La burse de performanță, pe primul loc este Liceul Sportiv, cu 9 burse, la burse de merit, pe primul loc este CN «Mihai Eminescu», cu 64 de burse”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Cel mai mare cuantum îl are bursa de performanță – 100 de lei, urmată de bursa de merit – 80 de lei, bursa de studiu – 60 de lei și bursa de ajutor social – 60 de lei.
Banii pentru bursele elevilor se acordă din bugetul propriu al municipalității, separat de bugetul alocat Învățământului, care beneficiază de peste 30% din veniturile municipiului Suceava.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”