Bani mai mulți

Aproape 400 de profesori au primit gradație de merit

Bani mai mulți: Aproape 400 de profesori au primit gradație de merit
Bani mai mulți: Aproape 400 de profesori au primit gradație de merit

Un număr de 396 de cadre didactice din județul Suceava vor primi în următorii patru ani salarii cu 25% mai mari decât până acum. Este vorba despre profesorii care au obținut gradații de merit. Deși la Inspectoratul Școlar Suceava au fost depuse peste 650 de dosare de solicitare a unei gradații de merit, Consiliul de Administrație al IȘJ a aprobat un număr de 396 dintre acestea, în funcție de punctajul obținut. Inspectorul școlar general adjunct Vasile Monacu a declarat că au fost aprobate gradații de merit pentru 4% din efectivul de cadre didactice din județ, așa cum este stipulat și în metodologie. Pe 13 martie a.c., la sediul IȘJ vor fi afișate listele cu punctajele obținute de fiecare candidat în parte, ulterior putând fi depuse contestații. Vasile Monacu a precizat că numărul candidaților care au obținut gradații de merit în acest an este mai mic decât al celor care beneficiază de anul trecut de această recompensă. Gradația de merit reprezintă un spor de 25% din salariul de încadrare și se acordă pe o perioadă de patru ani.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”