În 2013

Aproape 2.000 de blatiști, suprataxați în tren în urma controalelor poliției cu inspectorii CFR

Control general printre toți călătorii
Control general printre toți călătorii

Aproape 2.000 de călători fără bilet din trenuri au fost puși să plătească suprataxe pe parcursul anului trecut, în cadrul acțiunilor de control organizate de Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava împreună cu inspectorii de trafic de la CFR. Așa rezultă din analiza de bilanț efectuată de Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava pe anul 2013, valoarea suprataxelor aplicate depășind 30.000 de lei.
Important de precizat, aceste amenzi sunt doar cele rezultate în urma acțiunilor organizate de poliție, în paralel echipele de control ale CFR având un grafic zilnic de control.
Comisarul șef Florin Catană, șeful polițiștilor de la Serviciul Transporturi, a precizat că acțiunile de control au și o importantă latură preventivă. De exemplu, în stațiile mai mici, la care nu sunt case de bilete, călătorii își cumpără biletele din tren, de la personalul de control, fără a achita suprataxe. Astfel de acțiuni au așadar și rolul de a descuraja călătoria cu „nașul”.
Polițiștii nu au atribuția efectivă de a aplica suprataxe, ei doar însoțind inspectorii de supracontrol ai CFR și asigurând ordinea în garniturile de tren.
Trebuie amintit că de anul trecut șefii de tren și conductorii au norme de încasări pentru fiecare relație pe care circulă, CFR Călători încercând să limiteze la maximum călătoriile fără bilet.
Pe parcursul anului trecut polițiștii Serviciului Județean Transporturi au aplicat un total de 1.400 de amenzi, în valoare de aproximativ 230.000 de lei. Multe dintre acțiuni s-au organizat în colaborare cu lucrători de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și ai Jandarmeriei.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn
Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn