Probleme

Apă cu nitriți la Siminicea

– Proiectul Solel Boneh din comuna Siminicea este compromis încă de la început, în condițiile în care primele probele indică un nivel ridicat de nitriți în apa potabilă
Inaugurată în cursul săptămânii trecute, investiția de alimentare cu apă a comunei Siminicea, realizată prin programul guvernamental realizat de firma Solel Boneh, se confruntă deja cu probleme. Și aceasta deoarece în urma probelor de apă recoltate, s-a depistat că aceasta este infestată cu nitriți, concentrațiile descoperite fiind cu mult peste cele admise. În aceste condiții, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că această problemă a fost sesizată Ministerului Transporturilor și Construcțiilor, în vederea găsirii unor soluții pentru alocarea de fonduri, pentru amplasarea unei stații pentru filtrarea nitriților, astfel încât apa să poată fi folosită de locuitorii comunei Siminicea. Pe de altă parte, Nechifor a precizat că până în momentul de față, în județul Suceava se realizează 17 proiecte de alimentare cu apă a unor localități rurale, dintre care 11 au fost deja recepționate. Purtătorul de cuvânt al CJ Suceava a mai spus că valoarea totală a acestor proiecte este de aproape 13 miliarde de euro. De asemenea, el a apreciat faptul că în momentul de față, pe lângă proiectele de alimentare cu apă, realizate de firma Solel Boneh, unele localități, precum Putna, Dumbrăveni sau Liteni, au reușit să finalizeze și proiectele SAPARD privind introducerea sistemelor de canalizare. „Recomandăm și celorlalte localități din județ care au sisteme de alimentare cu apă să găsească soluțiile prin care ar putea realiza lucrările de construcție a canalizărilor”, a spus Nechifor.

Recomandări

22 de cupluri din Cornu Luncii, sărbătorite la „Nunta de Aur”. Gheorghe Șoldan, alături de primarul Gheorghe Fron și cetățeni la Ziua Comunei

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Milișăuți and Petrivtsi for Modern Administration/Milișăuți și Pătrăuți pentru o administrație modernă