Solie culturală

Ansamblul „Florile Bucovinei” Rădăuți a reprezentat România în Republica Moldova

Ansamblul Florile Bucovinei
Ansamblul Florile Bucovinei

Ansamblul folcloric „Florile Bucovinei” de pe lângă Casa Municipală de Cultură Rădăuți a reprezentat România, la finele săptămânii trecute, la un important festival de folclor organizat în Republica Moldova, mai exact în localitatea Chetriș, raionul Fălești. Orchestra, soliștii vocali și dansatorii ansamblului rădăuțean au susținut un spectacol deosebit pe scena moldoveană, spectacol care a fost foarte apreciat de spectatorii prezenți la manifestare. Directorul Casei Municipale de Cultură Rădăuți, Ovidiu Foca, a precizat: „Evoluția noastră a primit aprecieri de la public, ceea ce ne-a onorat. La această dată suntem în pregătiri pentru Festivalul Internațional de Folclor «Întâlniri Bucovinene», cât și pentru faza finală a concursului «Comori de suflet românesc», manifestări care se vor desfășura la finele lunii, la Câmpulung Moldovenesc”.

Recomandări

Peste 500 de artiști din țară și străinătate vin la Rădăuți, la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Sub cerul Bucovinei, tradiții laolaltă: Sărbătoare multiculturală de Ziua Copilului la Muzeul Satului Bucovinean