Drept la replică

Angajații SC Drumuri și Poduri resping acuzațiile aduse de Liviu Conțac



Urmare acuzațiilor denigratoare aruncate asupra unității noastre de către domnul Liviu Conțac – patronul SC Transporturi Auto SA Botoșani, pentru lămurirea cititorilor ziarului Monitorul de Suceava facem următoarele precizări:
În primul rând trebuie să știe cititorii cine este domnul Liviu Conțac.
Domnul Liviu Conțac este fiul fostului Președinte al Consiliului Județean Botoșani, care l-a „ajutat” să devină Directorul General la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani, pe care a adus-o în stare de faliment, iar datorită „calităților manageriale excepționale” a înființat și lansat pe piață unitatea SC Transporturi Auto SA Botoșani.
Pentru a putea participa la licitații, deoarece nu îndeplineau condițiile de calificare (cifră de afaceri, experiența similară, dotarea tehnică, personal de specialitate, asigurarea calității lucrărilor etc.), ani de zile s-au rugat de unitatea noastră să-i ajutăm, să mergem în asociere cu ei la licitații și să le lăsăm lor lucrările spre execuție.
De fapt, și la licitațiile organizate de Consiliul Județean Suceava nu au îndeplinit condițiile de calificare singuri și s-au asociat cu SC TELDRUM SA din Alexandria, de unde se explică și „viteza mare de execuție a lucrărilor și prețurile foarte scăzute”.
Așa o „Mare Firmă” nu are în dotare un laborator de specialitate autorizat de gradul II și se prezintă la toate licitațiile pe baza unui contract de prestări servicii încheiat cu laboratorul unității noastre.
Ani la rând au închiriat de la SC Drumuri și Poduri SA Suceava diverse utilaje pentru executarea lucrărilor pe raza județului Botoșani cu tot cu personalul deservent (ex. finisoare de asfalt WOGELE 1502-S și 107-S, cilindri compactori, instalația pentru reciclat la cald mixturi asfaltice ART 220 – Marini, autogredere, freze de asfalt și altele), precum și cumpărarea de emulsie cationică sau alte materiale.
În anii 2007 – 2008 au închiriat de la unitatea noastră o autofreză URAL D-902 pentru deszăpezirea drumurilor în județul Botoșani. Ne întrebăm cum vor asigura viabilitatea rețelei rutiere pe timpul iernii în cazul nefericit că li s-ar atribui lor aceste lucrări? Vor veni să închirieze utilaje de la terți sau vor aduce din Alexandria ?
Referitor la prețurile cu care au mers la licitațiile din județul Suceava, acestea sunt prețuri de dumping și nu acoperă nici măcar valoarea materialelor necesare pentru execuția lucrărilor, ceea ce va duce la realizarea unor lucrări de proastă calitate sau în cantități mai mici decât cele licitate.
În ceea ce privește capacitatea instalațiilor de preparat mixturi asfaltice, facem precizarea că avem în dotare trei asemenea instalații cu o capacitate zilnică cumulată de peste 1.000 de tone, echivalentul unui kilometru de îmbrăcăminte asfaltică, cu mult peste capacitatea SC Transporturi Auto Botoșani.
Dacă este atât de valoros domnul Liviu Conțac, de ce nu face lucrări pe raza județului Botoșani și la toate licitațiile la care a participat s-a remarcat doar prin contestațiile făcute?
Lipsa de deontologie și a celor șapte ani de acasă stau la baza catalogării unor colegi de breaslă care l-au ajutat ani la rând „armată de trepăduși și politruci”.
Îl informăm pe domnul Conțac că unitatea noastră aniversează în luna decembrie 40 de ani de activitate, care s-au materializat în asigurarea unor condiții de circulație pe rețeaua rutieră a județului Suceava de-a lungul timpului mult mai bune ca cele din județul Botoșani.
Capacitatea managerială a domnului Liviu Conțac s-a evidențiat prin atacurile murdare din presă, dar nu o să-i dăm satisfacție (nici lui și nici celor din umbra sa) deoarece acesta este primul și ultimul răspuns pe care îl dăm mai mult pentru lămurirea cititorilor ziarului dumneavoastră.
Cu mulțumiri și deosebită considerațiune,
Colectivul de lucrători de la
SC DRUMURI ȘI PODURI SA SUCEAVA



Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan
Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora
Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora