Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că nu se pune problema ca reducerea de personal din Învățământ să vizeze profesorii titulari, această măsură fiind aplicabilă cadrelor necalificiate care, în sistem, sunt aproximativ 12.000.
„Nu ne-am gândit niciodată să distrugem structurile existente, să dăm afară profesori titulari și să destabilizăm clasele. Considerăm oportun ca acolo unde sunt clase cu doar 15 copii, să putem mări efectivul la 23 – 25 și să scoatem din sistem cadrele didactice necalificate”, a spus Andronescu.
Aceasta a precizat că, după concursul de titularizare, au rămas posturi vacante, care, probabil, vor fi ocupate de suplinitori. În condițiile în care suplinitorii sunt calificați și necalificați, ministrul Educației a opinat că și-ar dori ca cei care ocupă aceste posturi să fie calificați.
În ultimele zile, federațiile sindicale – „Spiru Haret”, FEN și FSLI – au criticat nota Ministerului Educației, Cercetării și Inovării (MECI) trimisă inspectoratelor școlare referitoare la reducerea numărului de posturi.
„În mod abuziv, încălcând cele mai elementare norme de dialog social, fără consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI) a somat inspectoratele școlare, prin Nota nr. 37501/22.07.2009, să procedeze la reducerea a aproximativ 20.000 de posturi didactice de predare”, susținea Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Federația „Spiru Haret” anunța, vineri, că va cere anularea acestei adrese a Ministerului Educației, iar Federația Educației Naționale (FEN) a acuzat MECI că a trimis inspectoratelor școlare această adresă fără consultarea partenerilor sociali și a avertizat ministerul Educației că încalcă grav parteneriatul social și acordul semnat cu sindicatele din învățământ, în luna mai.