Anchetă la Covasna, după ce mai mulți români și-ar fi cumpărat permise de conducere false din Ungaria

Un număr de 19 persoane din județul Covasna, care și-ar fi cumpărat permise de conducere false cu sume cuprinse între 300 și 400 de euro, sunt cercetate de autoritățile maghiare, o parte din ei fiind identificați în urma unor percheziții efectuate cu sprijinul polițiștilor români, scrie Mediafax.Românii care și-au cumpărat permise de conducere false au făcut-o în perioada 2012 – 2014 și au condus pe drumurile publice timp de circa patru ani. O parte dintre ei au fost prinși în trafic și sancționați de polițiștii covăsneni, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin.„În ultima perioadă și chiar și anul trecut polițiștii au identificat mai multe persoane care aveau permise de conducere suspecte a fi falsificate și au întocmit dosare penale pentru conducere fără permis”, a spus Nicoleta Tolvaj Marin.

Recomandări

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține