Amintiri din Comunism

Dar, în 1950, nici nu se punea problema sectelor religioase, mai ales în orașe. În Costâna primul tânăr pocăit a venit după ce a lucrat câțiva ani în Cehoslovacia, prin 1950. Și-a adus și nevasta, tot pocăită. Nu i-a spus, cred, nimeni nimic. Făcuse războiul. Unchiul meu Gheorghe, care a fost și el la război și în Cehoslovacia, nu s-a pocăit. Era analfabet, nu putea citi din Biblie. El s-a dus să lucreze câtva timp la Salva-Vișeu, la construirea acelei porțiuni de cale ferată. Erau acolo cei mai falnici și viteji tineri ai patriei. Au fost cântați în poezii, s-au scris și romane, „Scânteia“ dădea zilnic imagini de la locurile lor de muncă. Elanul revoluționar era în floare. Unchiul meu a lucrat apoi mulți ani la Hunedoara și apoi a venit colhozul. Nu a dus-o rău. Și-a făcut o frumoasă gospodărie, a băut permanent țuică și acum, la peste 87 de ani, singurul medicament care-l ține în viață e tot țuica.
Să aprofundez, totuși, procesul transformării mele în om nou, constructor conștient și devotat al socialismului și comunismului. La construirea socialismului am contribuit și eu, ca toți oamenii muncii, dar la comunism n-am ajuns. Nici nu știu dacă se ajungea până prin 2050, în condiții normale, adică dacă nu se destrăma Uniunea Sovietică, iar Armata Roșie nu era trimisă din Germania de un Elțîn beat. Mitterand și doamna Thatcher s-au opus inițial, după cum se știe, reunificării Germaniei. Și totuși, teza fundamentală a comunismului, „fiecăruia după nevoi, de la fiecare după capacități“ era ambiguă. În esență, trebuie să fie un fel de rai, fiecare lucrând cât credea de cuviință, iar societatea dându-i cât avea nevoie. Dar dacă unul avea nevoi prea mari și nu se ducea la muncă? Era exclus. În comunism trăiau oameni noi, un fel de heruvimi-serafimi religioși, care normal ar fi trebuit să sufere niște mutații genetice. Poate că experiențele președintelui Ceaușescu cu hrana planificată științific, cu frigul și celelalte urmăreau tocmai un fel de șoc fizic și psihic pentru o mutație genetică care să transforme românul nostru cam bețiv, mâncău și uneori leneș în om nou. În fond, în procesul darwinist de transformare a maimuței în om nou, frigul, foamea și alte privațiuni au dus la evoluția speciei până în epoca de aur. Asta se dorea în comunism, om nou. De la Marx citire? De la Lenin? Tovarășul Nicolae Ceaușescu nu prea mai vorbea de teza fundamentală a comunismului. Era intrat în rândul marilor dascăli care au dezvoltat marxismul. Marx a spus că vor dispărea partidul și statul, iar genialul nostru cârmaci a spus nu, indignat. Încă mult timp în comunism partidul și statul vor avea un rol crucial în conducerea societății. Cum să dispară partidul? Marx sau Lenin erau oare nebuni? Chiar, cum să dispară partidul comunist? Și totuși Marx a avut dreptate, partidul a dispărut puțin, doar formal, intrând în noul capitalism. În fond, noul capitalism de la noi este o fază obiectivă a evoluției spre comunism. De la fiecare cât poate, fiecăruia după nevoi. Am crezut eu în aceste idei? Nu, precum tovarășul Ceaușescu. Nu putea dispare partidul atâta timp cât exista Armata Roșie. Occidentul capitalist a avut un mare frison când uriașe avioane Antonov au parașutat tancuri cu tot cu echipaj direct pe aeroportul din Praga, în 1968. Așa ceva nu avea NATO. Cum au coborât tancurile de 60 de tone? Cu parașute. A fost vorba de câteva ore. Războiul de câteva ore. În 1967, cu un an înainte, a avut loc războiul de șase zile dintre Israel și vecinii arabi. Și acesta un război-record. Dar Armata Roșie avea atunci cam zece milioane de soldați și ofițeri, 40.000 de tancuri în Europa răsăriteană, plus celelalte. În al Doilea Război Mondial au fost cu totul, pe toate fronturile, 40.000 de tancuri.
Și totuși, de ce oare a fost obsedat Ceaușescu de viitorul scumpei noastre patrii? Bolintineanu spunea în vers cu 150 de ani în urmă: „Viitor de aur țara noastră are…“ Și a avut, epoca de aur sau epoca Nicolae Ceaușescu. Ceasul rău, vorba mamei. A avut un ceas rău când i-a intrat în cap secretarului general că trebuie să facă totul în prezent pentru viitorul de aur al poporului. În prezent trebuiau sacrificii și multă muncă. Cămătarii imperialiști de la care se împrumutase neinspirat nu se gândeau la viitorul poporului român. Îl jefuiau pur și simplu cu dobânzile lor. Dar genialul conducător nu s-a speriat. A vândut totul pentru a plăti (enormă greșeală), dar a pregătit și viitorul urmașilor săi, fiilor bravului nostru popor. I-a pus pe români să facă metrou, blocuri, canale, fabrici și uzine, bulevardul „Victoria socialismului“ și Casa Poporului. Și cine a venit în Casa Poporului după 1989? Niște mârlani, ar fi spus Paul Everac. Niște țărani, ar fi spus Dinu Săraru, bolșevic ateu, dar fondator și dizolvator al băncii tuturor religiilor. Dramaturgul Paul Everac a dat de altfel, prin anii 1990, definiția nuanțată a mârlanului. În tinerețe era contabil la un sovhoz la Mălini.
Ioan Pînzar