Amenzi rutiere de peste 15.000 de lei la Marginea, în doar trei zile

Amenzi rutiere de peste 15.000 de lei la Marginea, în doar trei zile
Amenzi rutiere de peste 15.000 de lei la Marginea, în doar trei zile

Secția 3 Poliție Rurală Marginea a organizat, în perioada 19-21 ianuarie, o acțiune preventiv-reactivă pe raza de competență, pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 90 conducători auto, fiind constatate 3 infracțiuni și aplicate 46 sancțiuni contravenționale, în valoare 15.425 lei. Au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.Poliția prezintă cazurile a doi bărbați care s-au ales cu dosar penal după ce s-au urcat la volan băuți. Astfel, sâmbătă, la ora 17.20, un echipaj din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Voitinel. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului” ce va fi soluționat procedural.Duminică, la ora 18.18, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe un DC neclasificat de pe raza comunei Burla, autoturismul condus de un localnic de 64 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

Razie cu 40 de polițiști, cu filtre rutiere în trafic, controale în sălile de jocuri și la depozitele de lemn

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor

Oprit de polițiști după ce aplicația E-Dac a indicat că nu are RCA, un șofer era și băut, și cu permisul anulat

BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar
BMW condus cu viteză, urmărit în noapte din Suceava spre Șcheia, unde un echipaj de poliție a blocat șoferul fugar