Amenzi de 105.000 lei și activitate suspendată la o balastieră de pe râul Moldovița

O echipă de control complexă, formată din comisari ai Gărzii de Mediu Suceava, polițiști de la Serviciul Economic și inspectori de la Sistemul de Gospodărire a Apelor a efectuat un control pe raza comunei Vatra Moldoviței, pe cursul râului Moldovița, la un agent economic care are ca obiect de activitate extracția agregatelor minerale de râu.
S-au găsit atât nereguli pe linie de protecție a mediului, cât și pe linie de ape.
Prin urmare, Garda de Mediu a aplicat o amendă de 30.000 de lei, cu sancțiunea complementară de suspendare a activității.
A doua amendă a fost aplicată de SGA Suceava, pentru exploatarea ilegală, cu efect asupra apei, sancțiunea aplicată fiind de 75.000 de lei.
Și SGA Suceava a dispus suspendarea activității, pentru neregulile constatate la Legea Apelor.
”Prin actul de control încheiat au fost stabilite măsuri cu termene ferme de realizare”, a transmis Garda de Mediu Suceava.

Amenzi de 105.000 lei și activitate suspendată la o balastieră de pe râul Moldovița
Amenzi de 105.000 lei și activitate suspendată la o balastieră de pe râul Moldovița
Amenzi de 105.000 lei și activitate suspendată la o balastieră de pe râul Moldovița
Amenzi de 105.000 lei și activitate suspendată la o balastieră de pe râul Moldovița

Recomandări

ITM Suceava a aplicat amenzi de 175.500 de lei în luna mai, patru angajatori fiind sancționați pentru muncă nedeclarată

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Casă de schimb valutar din Suceava, amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF

Casă de schimb valutar din Suceava amendată cu 60.000 de lei și lăsată fără sute de mii de euro, în urma unui control ANAF