Ambasadorul Ion Jinga a fost primit, joi, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, pentru a-și prezenta scrisorile de acreditare în funcția de ambasador extraordinar al României la ONU, informează Mediafax.Jinga a prezentat scrisorile de acreditare, arătând că „este o onoare și un privilegiu să-și reprezinte țara pe lângă singura organizație internațională globală”, potrivit unui comunicat de presă emis de Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite.Ban Ki-moon i-a urat bun venit lui Jinga și a apreciat că provocările cu care se confruntă în prezent comunitatea internațională necesită un efort sporit al diplomației internaționale, în centrul căreia se află ONU.





