Alpinistul Alex Găvan a devenit consilier personal al ministrului Mediului



Alpinistul Alex Găvan a anunțat luni pe contul său de Facebook că a acceptat să colaboreze „și formal, în calitate de consilier personal” cu ministrul Mediului Cristiana Pașca Palmer, scrie Mediafax. „Dragi prieteni, după cum știți, în afară de performanța la altitudine sunt foarte implicat și în diverse cauze, în special legate de mediu. Și când spun «implicat» nu am în minte doar genul acela de activism fără substanță, ci o abordare orientată către soluții. Văd acest gen de implicare nu ca pe o opțiune, ci ca pe o datorie. Pe care toți o avem față de noi înșine și față de cei de lângă noi. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat să colaborez ți formal, în calitate de consilier personal, cu ministrul mediului, doamna Cristiana Pașca Palmer. Fără politică, la fel de rezonabil sau mai puțn rezonabil ca și până acum, cum ați văzut, de altfel, de fiecare dată”, și-a motivat decizia Găvan.



Recomandări

Deputatul Dumitru Mihalescul l-a interpelat pe ministrul Educației cu privire la amenințarea integrității morale și psihice a elevilor României de către organizații străine ce promovează minorități sexuale

Ministrul Mediului propune înlocuirea timbrului de mediu cu o taxă pe carburant

Ministerul Mediului a suspendat ordinul care ar fi permis împușcarea a aproape 1.700 de animale

300 de tone de deșeuri, oprite la intrarea în țară. Ministrul Mediului: ”În alte țări depozitarea la groapă e 80euro/tonă. În România nu avem niciun cost”