Locuitorii comunei Dorna Candrenilor își vor alege un nou primar pe data de 16 august 2009. Funcția de primar a rămas vacantă la sfârșitul lunii mai a.c., dup[ ce Mihai Carp, cel care a fost ales la alegerile locale de anul trecut, a încetat din viață din cauza unui cancer pulmonar.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Suceava, Monica Tataru, depunerea candidaturilor de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri și candidaților independenți se face până cel mai târziu la data de 27 iulie 2009. Campania electorală pentru cei care se vor înscrie în cursa electorală va începe pe data de 1 august și se va încheia sâmbătă, 15 august a.c., la ora 7:00.
Tataru a mai spus că pentru pregătirea alegerilor, viceprimarul comunei Dorna Candrenilor, Mihaiu Candrea, actual primar interimar, a delimitat secțiile de votare și a stabilit locul de desfășurare a procesului electoral.





