Alain Besançon: „Sfânta Rusie”

De ce vorbim despre „sfânta Rusie” și „Rusia eternă”, de ce folosim atât de des expresia „sufletul rus”, când analizăm un roman de Tolstoi, o piesă de Cehov sau un balet de Ceaikovski? De ce atribuim acestui suflet calitatea de „mistic”?
Sunt doar niște formulări, s-ar putea spune, dar asta nu înseamnă că nu au o istorie. Alain Besançon urmărește destinul complicat al acestor idei de-a lungul secolelor, încercând „să vorbească în cunoștință de cauză“ despre un popor și o cultură adesea judecate în funcție de clișee sau pasiuni falsificatoare.
Rusia, pare să pledeze autorul, nu trebuie admirată sau detestată decât pentru ceea ce este ea cu adevărat.
Cititorul român, care astăzi se poate plasa pe poziția străinului, va găsi în acest eseu, printre rândurile pasionantului excurs în religia, cultura și politica Rusiei văzute din perspectivă franceză, o analiză lucidă a multor „puncte nevralgice“ care-l privesc, sau care l-au privit în mod direct: impactul pe termen lung al minciunii comuniste, al confuziei dintre limba naturală, limba de lemn și cele două variante false ale lor, granița firavă între aparență și esență în procesul de modernizare/reconstrucție a spațiilor fost-comuniste, rolul ortodoxiei și al Bisericii Ortodoxe în evoluția mentalităților.
„Occidentul – scrie Alain Besançon – a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras și s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reușit nici una, nici alta”.
„Rusia – citim în «L’Osservatore Romano» – este o prismă în care distingem o parte esențială din identitatea noastră de europeni. Eseul lui Alain Besançon, aflat la intersecția dintre istoria politică, istoria mentalităților și istoria religiei, sondează această prismă, reușind să depășească limitele tradiționale ale cercetării universitare și deschizând spațiul unei dezbateri inedite și provocatoare“.
Sursa: www.libris.ro