Opinii

Adomnicăi: „Majorarea pensiilor de la 1 noiembrie este meritul PSD”

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că meritul pentru creșterea pensiilor începând cu data de 1 noiembrie a.c. revine social democraților, cei care au solicitat Guvernului luarea unei astfel de măsuri.
Adomnicăi a declarat că deși, inițial, Executivul a anunțat că solicitarea PSD de majorare a pensiilor începând cu această dată nu poate fi pusă în practică, în cele din urmă s-au găsit sursele de finanțare pentru susținerea acestei măsuri.
Deputatul PSD de Suceava a mai spus că parlamentarii social democrați vor continua demersurile pentru promovarea unor inițiative legislative care vor viza reducerea la 5% a Taxei pe Valoarea Adăugată pentru produsele alimentare de bază, creșterea cu 50% a fondurilor alocate pentru bilete de tratament și odihnă, compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, sau compensarea în bani a tichetelor de călătorie nefolosite.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Adelina Paiu a fost aleasă președintă a OFSD Suceava în prezența a aproximativ 600 de femei social-democrate din județ

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

Gheorghe Șoldan după consultările cu președintele României: „PSD își poate asuma un guvern minoritar”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent la consultările cu președintele Nicușor Dan cu privire la desemnarea noului premier

Gheorghe Șoldan, alături de Sorin Grindeanu la negocierile PSD de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier